Internet wireless în mijloacele de transport din București. Pentru cine va fi gratuit

Internet wireless în mijloacele de transport din București. Pentru cine va fi gratuit
Publicat: 30/01/2017, 17:49

„Regia Autonomă de Transport București va iniția o procedură prin care în autobuze, tramvaie și troleibuze se va instala internet wireless gratuit pentru toți călătorii. Tot printr-o aplicație pe care o va organiza Regia, călătorii vor putea să afle care este timpul de așteptare pe care pe care trebuie să îl mai parcurgă, precum și informații despre traseul vehiculului pe care dorește să îl ia. Ajungem și noi cu pașii nu foarte rapizi, dar pașii pe care ni-i permitem în acest moment, în rândul marilor capitale în care călătorii pot să beneficieze de internet gratuit și pot să afle informații concrete despre momentul la care pot să ia un autobuz, troleibuz sau tramvai. Deci, cât mai au de așteptat în stație”, a declarat Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea.

Cele două proiecte au fost aprobate prin votul majorității consilierilor generali din cadrul CGMB. Primăria Capitalei nu a stabilit, însă, în cât timp ar trebui implementate aceste două proiecte și nici dacă serviciul de monitorizare online a autobuzelor va fi disponibil tuturor călătorilor, sau doar celor care au abonamente RATB.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Vlad Ciurea, despre cel mai sănătos îndulcitor. Este mult mai bun decât zahărul și mult...
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de...
VIDEO Detalii șocante după uciderea fetiței de 8 ani din Botoșani. De ce s-a întors...
Cât costă un prânz de 2 persoane, la o tavernă din Grecia! „Cei care vor...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Cei care au permis CATEGORIA B nu au voie, sub nicio formă. Regula spune că...
Bomba anului în lumea mondenă. Pe cine a refuzat Cătălin Botezatu
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul...
Cine este Carlo Acutis, tânărul de 15 ani făcut sfânt de Papa Francisc. Ce minuni...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Zeci de oameni au murit până acum în Mexic din cauza căldurii extreme
×